►Grecia, sau oficial Republica Elena, este o tara situata in sud - estul Europei, in sudul Peninsulei Balcanice, la intersectia a 3 continente: Europa, Asia si Africa. Tarile care se invecineaza direct cu Grecia sunt Albania, Republica Macedonia si Bulgaria, la nord, Turcia si Marea Egee in est si Marea Mediterana in sud. Grecia se intinde pe o suprafata de 131 957 km2 si se imparte in 3 mari regiuni: o parte peninsulara continentala care ocupa si cea mai mare suprafata; peninsula Peloponez si o parte insulara care cuprinde circa 6 000 de insule si insulite raspandite in Marea Egee si Ionica, formand asa numitul arhipelag grecesc dintre care numai 227 sunt locuite. Circa 80% din teritoriul Greciei este alcatuit din munti, dintre care Muntele Olimp (2 917 m) este cel mai inalt. Grecia este o tara ale carei frumuseti nu - ti ajunge o viata ca sa le descoperi, o tara care surprinde atat cu peisajele, plajele salbatice sau stancile abrupte cat, mai ales, cu bogatia culturala si arhitectura. Litoralul grecesc se poate spune ca este aproape inepuizabil din punct de vedere turistic. Toata Grecia ofera peisaje minunate ale unor faleze care pica in mare, munti acoperiti cu paduri dese de pini si plaje insorite cu nuante superbe. Tarmul Greciei are un aspect dantelat, fiind presarat cu numeroase golfuri si peninsule care creeaza cadrul perfect pentru sejururi linistite. Climatul este in principal mediteranean, cu ierni blande si umede si veri calduroase si uscate. In zona muntoasa este un climat alpin iar in nordul Greciei climatul este temperat, cu ierni racoroase si veri calduroase si uscate.
►Fiind o tara membra a Uniunii Europene, in Grecia cetatenii romani pot sa calatoreasca fara viza de intrare, in baza cartii de identitate sau pasaportului valabil minim 6 luni de la data iesirii din tara. Perioada legala de sedere in Grecia, pentru cetatenii straini, este de 90 de zile. Clasificarea unitatilor de cazare in Grecia este oarecum asemanatoare celor europene dar respecta criteriile si standardele grecesti in materie. Foarte multe unitati de cazare sunt clasificate superior pe baza dotarilor si caracteristicilor generale ale acestor unitati (piscina, sali de conferinta, amplasare, etc.) si mai putin pe baza confortului din camere. Perioada de operare a fiecarei unitati de cazare este informativa, flexibila si poate suferi modificari in functie de gradul de ocupare. Mesele tip bufet pot fi inlocuite cu meniu fix la inceputul si sfarsitul sezonului, atunci cand exista un grad mic de ocupare. Politica privind sezlongurile si umbrelele pe plaja poate suferi modificari fara o notificare prealabila. In multe cazuri, turistii beneficiaza de sezlonguri si umbrele in baza unei consumatii modeste la beach - bar - urile amplasate in imediata vecinatate a plajelor.
►Grecia este vestita si pentru cultura sa gastronomica bogata si cu influenta mediteraneana. Insusi termenul de gastronomie isi are originea in limba greaca veche, “gaster” insemnand stomac iar “nomos” insemnand lege sau cunoastere, asocierea acestor termeni definind arta de a prepara mancaruri alese si semnifica legatura dintre simturi si mancare, insusirea de a aprecia calitatea mancarii, a gustului. Ingredientele si stilurile bucatariei grecesti au fost stabilite cu peste 3 000 de ani in urma. Istoria consemneaza multi bucatari greci renumiti, precum Thimbron din Atena, Archestratus care a scris prima carte de bucate cunoscuta (300 i.Hr.), Soteriades cel intelept care isi revendica calitatea de a fi preparat feluri de mancare pentru diferite stari de spirit si varste, etc. Romanii, in antichitate, au adoptat si imitat felurile de mancare grecesti si stilul acestora de a gati dupa ce au angajat bucatari atenieni. In concluzie, bucataria elena este una cu origini antice in care se contopesc multe traditii culinare. Diverse elemente si dimensiuni au fost adaugate si adaptate dezvoltand ceva special in bucataria contemporana. Ca si carne folosita la prepararea diferitelor retete specifice este de mentionat carnea de miel si de vita. In mai mica masura se foloseste carnea de porc si de pui. Pe langa acestea se folosesc consistent maslinele, branza feta, frunzele de vita de vie, dovlecei si iaurt. Dulciurile sunt facute in general cu nuca si miere. Insulele grecesti ofera o gama variata de fructe de mare, peste si salate, toate gatite in mare parte cu traditionalul ulei de masline de cea mai buna calitate.
►Monemvasia (in greaca: Μονεμβασία) este un oras din regiunea Laconia situat pe o mica insula de pe coasta de est a Peninsulei Peloponez, insula care este conectata cu continentul printr-un drum si un mic pod insumand 200 de metri. Insula are aspectul unei stanci de piatra fara varf, cu un platou in partea superioara, cu lungimea de 1 km si latimea de 300 m si o inaltime de 100 m peste nivelul Marii Egee. Pe o suprafata de circa 200 km2 locuieste o populatie proprie de aproximativ 1 500 de locuitori dispusa preponderent in partea de sud - est a insulei si intr-un mic catun din partea de nord - vest. Insula are deschidere catre golful Palaia Monemvasia din Marea Egee. Numele orasului provine din asocierea a doua cuvinte mone si emvasia care in traducere aproximativa inseamna “intrarea unica”. Multe dintre constructiile de aici dateaza din perioada medievala iar printre acestea serpuiesc stradute inguste pretabile exclusiv traficului pietonal. La Monemvasia cel mai facil se ajunge cu masina, pe o ruta de circa 300 km de la Atena la Kyparissia, trecand prin Corint, Tripoli, Sparti iar inainte de a ajunge in Ghyteio sunt indicatoare spre stanga catre Monemvasia. Totodata exista si autocare KTEL care fac legatura intre Sparta si Atena. Pana la Atena se poate ajunge si cu avionul intrucat nu exista niciun aeroport apropiat de Monemvasia.
►Monemvasia se crede ca nu a fost locuita in antichitate desi se pare ca exista dovezi care atesta faptul ca aici a existat un punct comercial minoic. In anul 375 d. Hr., Monemvasia a fost separata de continent, devenind insula, in urma unui cutremur puternic. Abia in 583 d. Hr., locuitorii de pe continent, in cautarea unui refugiu in fata navalitorilor slavi, au constuit aici un castel. Din secolul X d. Hr., orasul s-a transformat intr-un centru comercial si maritim. Cetatea a rezistat invaziilor arabe si normande, dupa care a intrat o lunga perioada de timp sub stapanirea bizantina, perioada care si-a pus amprenta asupra constructiilor de aici. S-au succedat apoi stapanirea venetienilor si a otomanilor de sub jugul carora a iesit odata cu Razboiul de Independenta din 1821. Abia in 1971 insula Monemvasia a fost conectata cu continentul printr-un drum si un pod facilitand accesul de pe uscat al turistilor dornici sa vada cladirile renovate din epoca bizantina si transformand astfel orasul si insula in obiectiv turistic. O plimbare pe strazile inguste, pavate cu piatra ale orasului - castel constituie un tur de intoarcere in epoca medievala, admirand conace din piatra, restaurate si biserici bizantine cum sunt Agia Sofia si Hristos Elkomenos. Nu trebuie ratata nici privelistea uluitoare asupra marii pe care o ofera o vizita la castelul construit pe platoul din varful insulei. Pentru turistii iubitori de plaja, in Monemvasia exista 4 plaje si golfuri interesante, multe dintre ele nu dispun de facilitati pe plaja pentru turisti. Plaja Pori Monemvasias este situata la 2 km de centrul orasului pe continent, este o plaja organizata, cu sezlonguri si umbrele dar si cu baruri, restaurante si taverne in proximitate. Plaja Xifias este situata la 7 km sud - vest de Monemvasia, aproape de satul Agia Paraskevi, pe continent, este o plaja lunga cu ceva facilitati pentru turisti. Plaja Mandraki este situata pe continent, in sud, langa portul Mandraki, o plaja nisipoasa udata de ape cristaline putin adanci, cu facilitati pe plaja si centre pentru sporturi nautice, ceea ce o face propice pentru familiile cu copii. Plaja Pera Kakavos este situata pe continent, la 2 km nord fata de Monemvasia, o plaja cu facilitati pentru turisti, cu taverne, baruri si restaurante in apropiere, cu centre pentru wind - surfing dar si cu o priveliste incantatoare asupra insulei.