►Lara este o statiune populara din Turcia, situata pe coasta Marii Mediterane, la circa 18 km sud-est fata de tarmul stancos al orasului Antalya. Hotelurile cochete de pe malul marii au o arhitectura, care mai de care mai interesanta, unele cu design memorabil cum ar fi Kremlin sau Titanic. In Lara, viata de noapte si distractia se deruleaza in cea mai mare parte, in cadrul resorturilor iar turistii care doresc si alta atmosfera, trebuie sa se deplaseze pana in centrul orasului Antalya. Cand vine vorba despre preparatele culinare, acestea sunt foarte diversificate, de la cele specifice bucatariei locale, turcesti, si ajungand pana la preparatele italiene de clasa mondiala.
►Lara este o statiune dezvoltata de curand in cadrul districtului Muratpasa, dar chiar si asa, aici, turistii pot gasi puncte de atractie. Familiile cu copii se pot distra extraordinar la Troy Aqua Park, care este un loc minunat pentru petrecerea timpului in piscinele cu apa si pe tobogane. Acest aquapark este situat la o distanta de circa o ora de condus, fata de Lara, dar acest lucru merita deoarece aici gasiti 15 tipuri diferite de tobogane, un simulator pentru surfing si piscine cu valuri artificiale. Unele facilitati sunt special rezervate numai copiilor. Pentru doritorii de cultura si istorie turca, tinta este orasul Antalya la care se poate ajunge in 20 de minute cu autobuzul. In drum nu ar trebui ratata nici localitatea Kaleci, un oras vechi foarte bine conservat inca din secolul II. Pentru o cafea savuroasa sau o plimbare pe mare, trebuie sa mergeti in port. Un alt punct de interes este Muzeul din Antalya care adaposteste vestigii fascinante, grecesti si romane. Principala atractie naturala din regiunea Antalya, cea mai populara si frecvent vizitata, este Cascada Duden, care este cea mai mare cascada naturala din Mediterana, ale carei ape se varsa direct in mare de la peste 40 de metri inaltime.
►Lara este renumita si pentru sculpturile in nisip, incepand din Iunie, plajele de aici gazduind Festivalul International al Sculpturilor din Nisip. Acesta este unul dintre cele mai mari evenimente de gen din lume, din punct de vedere al numarului de participanti, volumului de nisip folosit, suprafetei ocupate si dimensiunilor figurilor realizate, reunind sub diferite teme anuale, sute de artisti creatori de sculpturi din nisip. Festivalul se deruleaza pe o suprafata de 10 000 m2, iar cu 3 saptamani inainte de deschidere, echipele de 2-3 artisti trebuie sa realizeze sculpturile conform tematicii, folosind numai nisip si apa. Programul de vizitare este, de obicei intre 09:00 si 23:00 iar accesul este contra cost. In anul 2015, in Guzeloba, autoritatile din Antalya au deschis Parcul Fluturilor, care este o gradina botanica inchisa, cu suprafata de 1 600 m2, cu peste 1 000 de specii de fluturi din peste 25 de tari, mii de specii de albine, furnici si pasari precum si peste 10 000 de tipuri de plante ornamentale si flori. Tot in Guzeloba exista si prima "Inverted House" din Turcia si a 13 - a din lume, un proiect in care vizitatorii pot experimenta senzatia traiului intr-o casa cu susul in jos, in care toate bunurile din interior sunt prinse si asezate cu susul in jos ... o experienta ametitoare in adevaratul sens al cuvantului. Iubitorii de opera si balet pot participa la Festivalul International de Opera si Balet care se desfasoara in spectaculosul amfiteatru Aspendos, vechi de peste 2 000 de ani, un monument de cultura si spiritualitate foarte bine conservat si cu o acustica incredibila.
►Lara este considerata atat centrul de afaceri cat si centrul de relaxare pentru Antalya, aici existand birourile multor companii, cele mai mari centre de afaceri, cele mai populare restaurante si cluburi de noapte. In Lara sunt cele mai mari si cunoscute spitale private din Antalya: spitalele multiprofil Medical Park, Yasam, Lara Anadolu, BSK Lara si Centrul Medical Ginecologic Jinefem (o ramura a Memorial Hospital specializata in tratamentul bolilor la san si tiroida). Tot in Lara sunt multe clinici stomatologice si clinici de infrumusetare private, nu exista niciun spital de stat dar exista policlinici peste tot, unde strainii pot primi ajutor medical. In Lara exista si cel mai mare si modern shopping center din Antalya - TerraCity - in care se pot intalni produsele unor faimoase firme de imbracaminte si incaltaminte. Alaturi de acesta mai exista si 2 mall-uri mai mici, Laura si Shimoll dar si subsidiare ale unor mari lanturi de supermarket-uri: Migros, Kipa, Carrefour, Macro, etc. Pentru iubitorii de fitness, spinning, pilates, stretching, kick-boxing, zumba, in grup sau cu antrenor personal, langa TerraCity exista cel mai mare centru ultra modern de sport, Awaros, dar si alte centre mai mici, cum ar fi Lara Fitness Center, MacFit si studioul pilates - To Be Glad. Preturile marfurilor/produselor pot fi diferite de la o zona la alta pentru ca piata este libera dar este obligatoriu ca, comerciantii sa afiseze preturile pe fiecare produs. Schimburile valutare si transferurile internationale sunt disponibile in orice sucursala bancara. Cartile de credit pot fi utilizate la orice ATM. La shopping se poate folosi pentru plata orice moneda straina, in special EURO. Pe langa asigurarile de sanatate turcesti sunt acceptate in aceste centre si asigurarile de sanatate europene.
►Clima in Lara este in general uscata, iar statiunea beneficiaza de stralucirea soarelui, peste 280 de zile pe an. In timpul sezonului de vara, temperatura aerului nu coboara sub 21oC, inregistrand medii in jurul valorii de 28oC iar maximele nu depasesc 34oC. Vara, apa marii ajunge pana la o temperatura maxima de 28oC. De la sfarsitul lunii Februarie si pana in Iulie, soarele straluceste cca. 12 ore pe zi iar din Iulie pana la inceputul lui Noiembrie, straluceste numai 11 ore pe zi. Umiditatea medie a aerului in perioada Aprilie - Decembrie oscileaza pana la maxim 70% si scade spre 60% in restul lunilor.
►Lara este una dintre statiunile de pe coasta turceasca care are cele mai lungi plaje cu nisip fin din Turcia, de o culoare alb aurie (cunoscut in turceste ca, altinkum = nisip auriu), certificate cu Blue Flag. Cu un total de 15 km de plaje, late de cca. 45 de metri si udate de apele turcoaz si cristaline ale Marii Mediterane, Lara este deopotriva destinatia ideala pentru familiile cu copii dar si pentru tinerii dornici de distractie. Intrarea in mare este lina, fara pietre. Plaja este publica, gratuita dar in cele mai multe cazuri, resorturile aliniate de-a lungul acesteia o trateaza ca pe o plaja privata. Tot aici, sunt organizate si numeroase centre pentru distractia turistilor prin intermediul practicarii sporturilor pe apa motorizate sau nemotorizate. Pe cea mai mare parte a plajelor sunt furnizate servicii comerciale care privesc umbrelele si sezlongurile, dusuri pe plaja, toalete si cabine de schimb, baruri pe plaja care ofera gustari si bauturi, puncte de animatie. Dealungul plajei exista o promenada frumoasa, pe care turistii se pot plimba bucurandu-se de atmosfera mediteraneana dar si de terasele existente, unde pot servi diverse gustari locale precum si cocktail-uri.